Istoric


Obisnuit in literatura geografica mai veche, Bacaul este considerat a fi oras al drumului de comert, sprijinit de vaduri, ce a luat fiinta intr-un loc central cu largi posibilitati de dezvoltare. Desi primele consemnari apartin geografului grec Ptolemeu, mult mai bogata in insemnari este perioada Evului Mediu.

Dintr-un targ vestit prin bogatia poamelor si produselor sale (D. Cantemir), Bacaul devine un orasel (Ieromonahul Vasenski, 170 – 1708), tinutul cel mai frumos si cel mai locuit din toata Moldova (Paul de Alep, 1656), cu poame de tot felul, vrednice a fi servite pe masa oricarui om de seama (Piedro Deodato Baksici, 1641).

El are o pozitie admirabila, ce atrage comercianti lipoveni, hotniceni, ungureni, ba chiar o colonie de evrei. In Marele Dictionar Geografic al Romaniei (1892) se va realiza o analiza evolutiva a orasului. Aceeasi problema va fi abordata si de Radu Costache, in 1906, in lucrarea Bacaul de la 1850 - 1900, Grigore Grigorovici, in Bacaul din trecut si de azi (1934), respectiv, Grigore Tabacaru, in Bacaul de alta data (1935).

In deceniile 6-8 ale secolului al XX-lea preocuparile geografilor se intensifica, accentul cazand pe probleme de demografie, dezvoltare economica, urbanism, organizarea si amenajarea teritoriului si a spatiului urban. Toate abordarile vor fi strict geografice: Sandru I., Cateva probleme de geografie ale orasului Bacau (1955), Aur N. si colaboratorii, revista Studii (1973), Sandru I., Toma C-tin V., Bacau. Studiu de geografie urbana, (1985), Ungureanu Al., Orasele din Moldova, (1980), Nechita Mariana, Modelarea antropica a mediului fizico-geografic al municipiului Bacau si imprejurimilor sale, poluarea si protectia sa.

ORIGINEA SI EVOLUTIA TERITORIALA
Desi prima arestare documentara o gasim in privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov (6.10.1408), originea orasului se pierde in negura timpului. Cert este ca la sfarsitul secolului al XIV-lea, Bacaul era o asezare urbana bine inchegata, una din cele mai prospere din sudul Moldovei, avand importante atributii militare si comerciale.
In privinta inceputurilor targului lipsesc datele sigure. Sunt mai multe legende, una dintre ele explicand atat fundatiunea originala a targului, cat si numele de Bacau. Originea oiconimului Bacau este pusa pe seama termenului maghiar bako, ipoteza sustinuta si de Iorgu Iordan: bako – calau, natang, neghiob. Respingand provenienta maghiara a termenului, Hasdeu inclina catre o etimologie turanica iar Nicolae Iorga, pentru una slava: stra-slavul bac = zimbru, taur, bour.

Primele urme de locuire dateaza din paleolitic, acestora adaugandu-li-se cele din mezolitic si neolitic. In intravilan au fost identificate cateva vetre de locuire: in zona Curtii Domnesti, liceul Gh. Vranceanu, strada Ion Luca, nuclee ale viitorului oras, principalele centre polarizatoare pe tot parcursul sec. IX - XVII/XVIII. Abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea , Bacaul incepe sa fie mentionat pe harti, informatiile privind pozitia si evolutia sa teritoriala devenind mai clare.

In 1816, orasul era localizat in partea centrala a terasei Bacau, avand o structura rasfirata, cu o singura grupare liniara – Ulita Mare – cu orientare nord-sud, in lungul drumului Adjud-Piatra Neamt. Spre vest, limita nu depasea strada Bradului iar la est avansa pana la muchia terasei. Prin estul orasului trecea drumul sarii. Radu Costache precizeaza ca, in 1820, portiunea dintre piata veche si Bistrita era pustie, deci, biserica Precista era in afara orasului.

In prima jumatate a secolului al XIX-lea orasul se va extinde mult spre nord si spre sud-est. Ulterior, datorita constructiei caii ferate (1872) si a Podului de Fier, peste Bistrita, se poate observa clar tendinta de extindere pe directie est-vest. Erau 12 strazi mari, bine liniate dar nepavate: Calea Bacau-Roman, strazile Precista, Buna Vestire, Busuioc, Judeteana a Liceului, Garii, Primaverii, Justitiei, Armeneasca, Lecca, Bulevardul si Calea Bacau – Ocna. Cu exceptia zonei centrale, restul asezarii avea un puternic aspect rural, cu case din lemn si pamant. In sectoarele Palosanu si Lecca datorita conditiilor naturale erau cartiere insalubre, locuite de muncitori si tarani. In perioada interbelica, sunt incluse in intravilan comunele Serbanesti, Gheraiesti si Izvoarele de Sus.

Se extind cartierele de locuinte prin parcelari, construindu-se, in 1922, cartierul CFR, la vest de aliniamentul caii ferate. In paralel, unele terenuri castigate prin reforma agrara sunt amenajate ca spatii verzi – Parcul Cancicov. Datorita cresterii demografice dar si economice, Bacaul este declarat municipiu la 7 decembrie 1929. Incepand cu 1948, municipiul intra intr-o noua perioada de transformari urbanistice.

Sa inregistrat o dezvoltare atat pe orizontala, dar mai ales pe verticala. Se construiesc zonele industriale si in paralel noi zone rezidentiale, asa numitele cartiere dormitor dotate cu mici unitati comerciale, sanitare, de invatamant. Prin urmare, suprafata orasului a crescut de 1645 ha -1975, la 1737 ha -2000, din care: 859, 24 ha – zona de locuit -49,47%, 535, 68 ha – zona industriala -31, 01%, 65, 54 ha – spatii verzi si de agrement -19, 52%. Structura functionala a orasului este mult mai complexa, ea modificandu-se in timp, in concordanta cu cerintele populatiei si cu exigentele noilor reglementari administrative.

Astfel, in zona centrala, s-a conturat zona administrativa sau centrul civic; aici sunt localizate institutiile cele mai importante: Primaria, Prefectura, Oficiul Judetean de Posta si Telecomunicatii, Biblioteca Judeteana, Casa de Cultura, zona care se intrepatrunde cu cea rezidentiala si comerciala. In anii post-revolutionari, zona administrativa s-a extins spre est, spre str. 9 Mai, prin constructia unor unitati bancare; acesta este centrul financiar-bancar al Bacaului.

Zona industriala se prezinta sub forma unei centuri in jurul orasului propriu-zis, cu doua nuclee de concentrare, corespunzand platformelor din nord-vest si din sud, si o grupare liniara in lungul Bistritei. Unitatile construite in ultimii ani au fost aliniate gruparilor deja existente; centrele de productie la periferii, si centrele de afaceri, in zona administrativa sau in apropierea ei. Zona transporturilor cuprinde doua areale: unul, in vestul municipiului si altul, in est.

In partea de vest se concentreaza transporturile feroviare iar in sudul orasului cele aeriene, toate, completandu-se reciproc. Zona comerciala cuprinde vechiul nucleu al orasului, completat fiind de alte grupari amplasate in zonele rezidentiale. Se mai pastreaza o specializare stricta doar in arealul Pietei Centrale (cel dintai nucleu comercial al orasului). B-dul Unirii si B-dul Nicolae Balcescu, vechi zone mestesugaresti, prezinta o zonare functionala mixta (comercial-rezidentiala). Intre zonele mono-fuctionale si cele rezidentiale propriu-zise exista zone mixte:comercial-rezidentiale (cladiri bi-functionale), rezidential-invatamant-sanatate.

Zonele rezidentiale ocupa aproximativ 80% din intravilan. In general se intrepatrund cu cele comerciale. Singurele cartiere rezidentiale propriu-zise sunt cele de la periferii: Gheraiesti, Izvoare, Serbanesti, CFR, Tache, Mioritei, Nord. In concluzie, in evolutia teritoriala a municipiului s-a inregistrat un maxim in secolul al XIX-lea urmat de un relativ dinamism. Aceasta a fost o crestere tentaculara datorita dezvoltarii asezarii in lungul axelor de circulatie (Al. Ungureanu, 1980) .